Rolul adulților în jocul copiilor noștri - II

Sper că ți-a plăcut jocul din ultima mea postare - Rolul adulților în jocul copiilor - I . Ce am vrut să evidențiez este că importanța jocului era încă de acum 500 ani discutată, poate și mai mult. Educatorii umaniști ai vremii cunoșteau beneficiile jocului ca parte complementară esențială studiului academic, unii susținând chiar rolul central al jocului în învățare.

“Nu sunt sigur că se poate învăța ceva 
mai bine decât prin joc” 
Erasmus 1526*

În prezent tot mai multe voci vorbesc din nou despre nevoia copiilor de joacă, în contextul reducerii timpului liber și de recreație în școli, al concentrării aproape exclusive asupra studiului academic și al controlului exacerbat al adulților asupra timpului, activităților și mediului în care trăiesc copiii. 

Dincolo de observațiile și gândurile unor oameni înțelepți, datorită noilor domenii de cercetare precum neurologia, acum știm, nu doar bănuim, că învățarea prin joc este cea mai eficientă. Învățarea se produce îndeosebi pe un fond emoțional pozitiv. 

Poveștile bunicului, înainte de culcare

Patricia Edwards, o profesoară îndrăgită de copii,
o zi înaintea pensionării

Fiecare dintre noi, adulții din viața copiilor noștri, are un rol în facilitarea învățării prin joc. Din ce în ce mai multe programe ne sunt propuse tuturor adulților: ateliere și seminarii de "parenting", cărți de dezvoltare personală dedicate celor care vor să fie cei mai buni părinți pentru copiii lor, cursuri de formare pentru formatori de copii și masterate educaționale. Unele sunt disponibile și în România, altele doar în alte țări pentru moment.


Profesioniștii jocului liber 

Fiind dificil pentru fiecare părinte în parte să își schimbe consistent abordarea și să ofere atâtea oportunități de învățare prin joc câte ar avea nevoie copiii, a luat naștere relativ recent un nou domeniu profesional: "playwork", un oximoron deliberat desemnând actul de a facilita jocul copiilor, învățarea și dezvoltarea acestora. Cei care urmează această specializare se numesc playworkers, pe care l-am tradus prin "asistent de joacă". Este o specializare pe care o urmează și unii profesioniști în educație, dar nu numai. 

Asistenții de joacă au rolul de a pune la dispoziția copiilor mediul potrivit în care ei să se joace liber în siguranță, fără a fi restricționați. Adulții observă copiii în timpul jocului, notează interesele acestora și manifestările jocului lor, creează oportunități de dezvoltare a jocului și de a aborda noi provocări dacă doresc, îi ascultă pe copii. 

O parte importantă a misiunii lor este de a oferi tuturor copiilor oportunități de expunere la incertitudine, impredictibil și potențiale riscuri, ca parte a jocului. 

Copiii caută instinctiv astfel de situații, fiind un mod natural de a învăța tehnici de supraviețuire. Ei își vor crea în mod deliberat incertitudine și jocuri riscante, vor căuta "să controleze faptul de a nu avea control". În lipsa unui mediu în care aceste riscuri sunt dozate corespunzător vârstei și potențialului lor, deseori ajung în situații cu adevărat periculoase, neștiind cum să le gestioneze.

Atitudinea asistenților de joacă față de riscuri este una precaută, dar nu indulgentă și nici supraprotectivă, recunoscând faptul că majoritatea copiilor, majoritatea timpului, sunt capabili să-și evalueze propriile competențe și nu doresc sa-și facă rău.  Situațiile riscante precum aprinderea, asistarea și stingerea focului sau manevrarea uneltelor tăioase, sunt introduse treptat și transformate în realități cotidiene, astfel încât să nu producă agitație excesivă sau tentația de a le experimenta singuri, fără a ști cum să le gestioneze. Înainte de a face ei înșiși lucruri considerate periculoase, li se oferă numeroase ocazii de a-i observa pe adulți și pe copiii care știu deja ce fac.  Asistenul de joacă evaluează continuu situația și pune în balanță riscurile și beneficiile, iar dacă pericolul este mai important, intervine pentru a reechilibra balanța. Aici se face diferența între pericole serioase - handicap dobândit, deces, boli severe pe termen lung sau traume psihologice- și vătămări minore - zgârieturi, cucuie, vânătăi, tăieturi minore, mici arsuri, a te uda sau a te umple de noroi - care fac parte din procesul de creștere.  E important ca această diferență, între riscuri minore și riscuri majore, să fie înțeleasă și acceptată de noi, părinții, ca lecții utile și necesare dezvoltării copiilor noștri. În țările nordice îndeosebi, cei mici învață să folosească topoare pentru a tăia lemne pentru foc sau merg la școală singuri în mod obișnuit, pentru că sunt văzuți de societate capabili și competenți. Diferența dintre acei copii și copiii noștri este atitudinea noastră față de ei - experiența pe care le-o oferim, așteptările pe care le avem de la ei și prezumțiile noastre.

O astfel grădiniță, cred că prima din România, se deschide în această toamnă la Brașov http://www.forestschoolromania.com/ . Le doresc mult succes și sper ca acest domeniu să ia amploare în România, pentru a oferi copiilor noștri acele oportunități de care au nevoie.

Pentru mai multe informații despre specializarea în playwork, te invit să vizionezi următorul film: https://www.youtube.com/watch?v=aONsfwliVVI . Crezi că ți s-ar potrivi?

Surse:

Orrock, A. (2012), Homo ludens: Pieter Bruegel’s Children’s Games and the Humanist Educators, Journal of Historians of Netherlandish Art, 4:2, disponibil http://www.jhna.org/images/pdfs/homo-ludens.pdf

The Pocket Guide to Playwork, Skills Active UK
http://www.outdoorplayandlearning.org.uk/uploads/3/4/1/8/34189093/pocket_guide_to_play_work.pdf

A Playworker`s Guide to Risk, Play Wales
http://www.playwales.org.uk/login/uploaded/documents/INFORMATION%20SHEETS/playworkers%20guide%20to%20risk.pdf

* Desiderius Erasmus, Collected Works of Erasmus, ed. Craig R. Thompson (Toronto: University of Toronto Press, 1978), vol. 40, “De utilitate Colloquiorum,” 1098.